Prezentarea Zonei Montane

 

Situat în partea de NV a României și cu o suprafață de 7544 km², județul Bihor se evidențiază prin distribuția relativ uniformă a trei trepte de relief - munți, dealuri și câmpie, ce se deșfăsoară sub forma unui vast amfiteatru natural, sprijinit pe latura vestică a Munților Apuseni.

 Zona montană a județului Bihor (cca.1900 km²) este reprezentată prin Munții Bihor-Vlădeasa cu altitudinea maximă în vf. Cucurbăta Mare (1849 m) și printr-o serie de munți cu altitudinea mai redusă (500-1000m)-Codru-Moma, Pădurea Craiului și Muntele Șes.
Acești munți se bucură de o mare și veche popularitate turistică ce se datorează peisajelor deosebit de atractive ce prezintă o mare varietate , de la culmi golașe alpine la păduri dese de molid, văi salbatice cu cascade și  impresionante verticale de calcar. Marea atracție o constituie însa formele carstice, care acoperă o mare parte din acești munți, aici fiind prezente câmpuri de lapiezuri și doline, uvale și polii, platouri carstice și chei adânci și mai ales peșteri care sunt într-un număr foarte mare (cca 4000). Numărul mare al peșterilor și spectaculozitatea reliefului carstic au atras înca de demult atenția mai multor exploratori și cercetători, fapt ce a influențat și determinat dezvoltarea turismului în acești munți. Astfel că înca de la sfârșitul sec.XIX și începutul sec. XX existau peșteri amenajate (Vadu Crișului și Meziad), iar în zona Padiș erau amenajate mai multe trasee turistice, de exemplu în Cheile Galbenei existau podețe și scări de lemn. La ora actuală rețeaua traseelor turistice din județul Bihor măsoara peste 500 km, majoritatea lor putând fi vizitate pe tot parcursul anului.
Perioada cea mai bună pentru drumeții este vara, când temperatura aerului atinge valori medii de 14-16 grade în munții joși și 8-14 grade Munții Bihor-Vlădeasa. Luna caracteristică pentru anotimpul de iarnă este ianuarie, când ninge abundent, iar temperatura aerului are valori medii cuprinse între -8 si -10 grade în Munții Bihor-Vlădeasa, iar în munții joși între -2 si -4 grade.
Principalele puncte de plecare spre traseele turistice sunt câteva zone de un interes turistic deosebit.
 
Zona Șuncuiuș -Vadu Crișului este situată în partea de NE a Munților Pădurea Craiului, la doar 60 km de Oradea și este dominată de Defileul Crișului Repede. 
Majoritatea traseelor pleacă de la Cabana Peștera și au ca scop vizitarea Defileului Crișului Repede, Valea Mișidului și Platoul Carstic Imașul Bătrânului. 
Zona poate fi considerată un paradis al cățărătorilor, pe stâncile calcaroase din defileu fiind amenajate multe trasee de escaladă cu diferite grade de dificultate și lungimi. Recent a fost amenajat pe versantul drept al defileului și un traseu de via ferrata ce are o lungime de 150 m și o diferență de nivel de cca. 110 m.
 În zona defileului, apele învolburate ale Crișului Repede oferă condiții bune pentru practicarea raftingului, în prezent existând mai multe agenții care organizează ture cu ghid și echipamente specifice.
În zonă se mai pot vizita Peștera Unguru Mare și Vadu Crișului, ambele fiind amenajate turistic.
De asemenea se poate vizita și Peștera Vântului, peștera care cu cei 56 km, deține recordul de cea mai lungă peșteră din România. Vizitarea acestei peșteri implică o programare la administratorul/custodele peșterii, ea neavând program zilnic de vizitare. 
 
 
 
Zona Roșia se desfășoară între 300-700 m altitudine și se află la limita sudică a Munților Pădurea Craiului cu zona deluroasă,  la o distanță de 25 km de orașul Beiuș. Intreaga zonă este o combinație armonioasă de plaiuri și versanți abrupți, pășuni și vârfuri de stâncă golașe, platouri carstice cu sate risipite, chei adânci și întinse păduri de foiase. Aceasta zonă a devenit mai cunoscută turiștilor, odată cu amenajarea Peșterii cu Cristale din mina Farcu, în anul 2010. De la parcarea amenajată în fața peșterii și capătul amonte al cătunului Ponița, pornesc câteva trasee pentru vizitarea Cheilor Lazurilor, Izbucului Roșiei și a Cheilor Cuților. Câtiva ghizi speoturistici din zonă oferă posibilitatea de a vizita și peșteri neamenajate (Ciur-Ponor, Gruieți, Craiului)
În fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie, la locul numit Între Râuri, din satul Roșia are loc Festivalul Straița Plină, un târg de produse tradiționale.
 
 
Stațiunea Stâna de Vale din Munții Bihor-Vlădeasa este situată în zona de izvoare Văii Iadului la o altitudine de 1100 m și la 25 km de orașul Beiuș. Din centrul stațiunii pleacă mai multe trasee ce au ca obiectiv vizitarea cascadelor care se află aici (Moara Dracului, Săritoarea Ieduțului, Laia Mare, Iadolina, Vălul Miresii) și a culmilor înalte de 1400-1600 m ce înconjoară zona și oferă priveliști largi asupra Depresiunii Beiușului.
Iubitorii sporturilor de iarnă se pot bucura de relieful cu pante prelungi și stratul generos de zapadă ce acoperă iarna acești munți și creează condiții favorabile pentru practicarea schiului de tură, iar pe culmile golașe, unde vântul este mai puternic, a snowkiting-ului. Cățărarea pe gheață este posibilă în lunile cele mai geroase, ianuarie și februarie, atunci când cascadele sunt înghețate.
 
 
Stațiunea Vârtop este așezată la limita dintre județele Bihor și Alba la obârșia Văii Arieșului, la 110 km de Oradea. Stațiunea este cunoscută îndeosebi pentru pârtiile de schi, ce oferă condiții ideale pentru practicarea sporturilor de iarnă, durata medie a sezonului de iarnă fiind de 4-5 luni, din decembrie până în aprilie. În stațiune există câteva școli de schi și mai multe centre pentru închiriere de echipament sportiv de iarnă.
 Vara, telescaunul de pe pârtia Piatra Grăitoare este funcțional din iunie până în septembrie, iar pe pârtie este amenajat un traseu de coborâre pentru biciclete și carturi. La Pietrele Negre se pot parcurge mai multe trasee de escaladă și un traseu de via ferrata.
Stațiunea Vârtop poate fi folosită ca punct de plecare în drumeții spre  Masivul Biharia, Groapa Ruginoasa, Pietrele Negre și spre zona Padiș. Cu ajutorul mașinii se pot vizita și obiectivele turistice de pe Valea Arieșului, Ghețarul de la Scărișoara, Casa de Piatră, Poarta lui Ionele, Ghețarul de la Vârtop, Dealul cu Melci.
Zona Padiș  cu o suprafață de aproximativ 70 km² este considerată Perla Turismului Bihorean. Aflată în extremitatea estică a Parcului Natural Apuseni, Zona Padiș este strabatută de drumul județean DJ763(asfaltat în 2013) care face legătura între Pietroasa(BH) și Răchițele(CJ). Ramificațiile acestui drum permit accesul cu autoturismul spre principalele obiective turistice din zonă: Cetățile Rădesei, Cheile Someșului Cald, Poiana Vărășoaia, Poiana Glăvoi, Poiana Florilor, Cheile Galbenei. 
Zona oferă atracții turistice potrivite pentru toate gusturile, începând de la dolinele și poienele sale liniștite, parcă luate din basme, până la traseele sale turistice cu grad ridicat de dificultate.
Relieful specific acestei zone este cel carstic. Platoul Carstic Padiș aflat la o altitudine medie de 1200 metri este mărginit de abrupturi în care găsim văi sălbatice, chei adânci – Cheile Someșului Cald, Cheile Galbenei, Cheile Jgheabului și canioane – Canionul Valea Seacă, Canionul Valea Rea. Pe platou întâlnim doline, lapiezuri, sorburi, izbucuri, polii, avene și peșteri. Peșterile din Zona Padiș sunt renumite pentru frumusețea lor. O atracție turistică deosebită o constituie peșterile de gheață – Ghețarul de la Barsa, Ghețarul Focul Viu care este al treilea ca mărime din România, dupa cel de la Scărișoara și cel din Avenul Borțig.
În Lumea Pierdută, un fenomen carstic impresionant ce ascunde în subteran o rețea imensă de galerii active, putem găsi Avenul Gemănata și Avenul Negru, care reprezintă două “porți de intrare” în subteranul măcinat de ape.
În nordul zonei, în Poiana Vărășoaia se află cea mai adâncă peșteră din România, Avenul V5.  Cu cei 645 m adâncime, deține recordul absolut dintre toate peșterile din țara noastră și încâ nu a fost publicată harta și o descriere amanunțită a peșterii, aceasta fiind în curs de explorare/cartare.. Peștera V5 poate să deschidă o perspectivă foarte importantă pentru Platoul Padiș, legată de turismul speologic de platou, cunoscut fiind faptul că Platoul Padiș are foarte multe peșteri, dar niciuna amenajată pentru turism de masă. Ea este importantă nu numai pentru faptul că este foarte lungă și cea mai adâncă din România, ci și pentru  formațiunile interioare, care reprezintă o atracție turistică deosebită, atât pentru vizitatori, cât și pentru speologi.
Poiana Ponor este una din puținele polii tipice din munții nostrii, în care se regasește un izbuc – Izbucul Ponor, un râu ce străbate poiana și la final un sorb, unde apele dispar în subteran, mai apoi ele regăsindu-se in Cetățile Ponorului. 
Numit și Everestul speologiei române, complexul carstic de la Cetățile Ponorului are o galerie principală de 2 km lungime, activă, de dimensiuni impresionante în care un râu puternic, poate cel mai mare râu subteran din țară, curge formând cascade, repezișuri și vâltori. Intrarea în peșteră se face printr-un portal de 70 m înalțime și 30 m lățime ce perforează peretele primei doline, gigantică și aceasta(300 m adâncime, 100 m diametru).
Pereți de stancă gigantici erodați de apa Văii Galbena în forme spectaculoase, grote și peșteri ascunse, un rău subteran, Cascada Evantai și Izbucul Galbenei –iată câteva dintre motivele pentru care merită să vizitați Cheile Galbenei. Acest fenomen carstic de dimensiuni considerabile dreneaza apele care se pierd în Peștera Cetățile Ponorului.
Făcând parte din Parcul Națural Apuseni, camparea în zona Padiș este permisă doar în zone amenajate, cum ar fi campingul Glăvoi (la Grajduri), unde se află și un post Salvamont, totodată locul este ușor accesibil cu orice tip de mașină. Glăvoi este locul ideal de campare, datorită faptului că aici se intesectează aproape toate traseele turistice din zonă, și se pot efectua mai multe excursii de 1 zi.
Așadar, pentru iubitorii de drumeții montane, zona Padiș reprezintă un reper turistic important ce merită descoperit de fiecare dată.  
Deşi nu concurează cu înălţimile celorlalţi munţi din ţară Muntii Apuseni atrag totuşi un număr impresionant de vizitatori, datorită diversităţii fenomenului carstic ce se regăseşte aici: ponoare, izbucuri, chei, şi peşteri, a căror densitate nu se mai regăseşte nicăieri în ţară.  Ne aşteaptă trasee montane de peste 100 de ani. Primele au fost descrise şi marcate în 1900, de către Czárán Gyula, un cunoscător şi iubitor al munţilor Apuseni.